poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6703 .



Deborah Tyler-Bennett: \"Cititorii fideli sunt cei care păstrează suflul poeziei\"
articol [ Interviuri ]
Colecţia: Intersectii Culturale

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [msanzy ]

2011-02-10  |     | 



Deborah Tyler-Bennett a publicat în 2010 volumul de poezii Pavilion (Editura Smokestack), a cărui context principal este orașul Brighton. Primul ei volum a fost Clark Gable in Mansfield (King’s England, 2003); o selecție din poemele ei se găsește în volumul Take Five (Shoestring, 2003). Are în pregătire o altă colecție, Revudeville’s (King’s England). Primele poeme din volumul Anglo-Punk (sonete despre un dandi din perioada Regenței, pe numele lui Beau Brummell) au fost publicate în Anglia, Irlanda, Statele Unite. De asemenea are în pregătire o broșură cu trei poeme-portret, care se va intitula Mytton, Dyer, Sweet Billy Gibson (Nine Arches Press, 2011). Multe din poeziile ei sunt inspirate din moda vintage, ea colecționând și purtând multe astfel de creații. Unele poeme i-au fost traduse în limba română (și chiar difuzate pe Radio România Cultural). Peste 400 de poezii și proz] scurtă au fost publicate în Anglia și peste hotare. De asemenea, Deborah Tyler-Bennett este co-autoarea site-ului de „creative writing”, The Victoria and Albert Museum. Editează revista Coffee House. În 2001 a obținut premiul Hugh MacDiarmid la Concursul Internațional de Poezie din Scoția.
Autoarea poate fi adesea ascultată recitându-și propriile creații. Astfel, a citit în cadrul evenimentelor Castor and Pollux Modern Artwork (la Brighton), Festivalul Internațional de Poezie Beeston (la Notts), Festivalul Keats (Londra), Poetry in the Crypt (Londra), și Weekend-ul de Poezie Callander (Scoția).
Deborah Tyler-Bennett activează în calitate de poet pentru atelierele de creație a multor galerii și muzee britanice: The Science Museum, The National Gallery, The Collection, The Usher Gallery; recent a participat ca poet-rezident la Ziua Sussex-ului, la Royal Pavilion Tearooms, în Brighton.
În vara anului 2010 a fost scriitor-rezident pentru evenimentul Poetry Lives Here la Muzeul Memorial Keats din Hampstead.



1. Care sunt coordonatele definitorii ale poeziei dumneavoastră, și mergând mai departe, ale poeziei contemporane britanice?
Probabil că e mult mai ușor să vorbesc despre propria creație decât despre poezia britanică, în general. Dar pot spune despre poezia contemporană că mă încântă numărul mare de poeți și de genuri de poeme care apar, acestea fiind într-o continuă schimbare și constituind o sursă de inspirație. Cred că avem mulți poeți britanici, multe genuri de poezie, și multă poezie a cărei tematică principală este Marea Britanie. În plus, în unele zone precum Scoția, poezia are un anume background cultural propriu, parțial datorită cluburilor de poezie Burns și datorită faptului că poezia face parte activ din viață, încă din anii copilăriei, astfel că aceasta ajunge parte din ritmul natural de dezvoltare a fiecărei persoane. Am participat frecvent la evenimente culturale legate de poezie, în Scoția, și toți cei de acolo ne-am simțit foarte bine. E interesant și că în Scoția sau Irlanda, unde poezia orală face încă parte din viața de zi cu zi, poți vedea reuniți la același evenimet, povestitori, trubaduri, și poeți (unii în toate cele trei ipostze pe care le-am menționat). Poezia scoțiană și irlandeză m-au influențat, la fel ca publicațiile în care apare proză scurtă; aș zice mai ales acestea din urmă, eu însămi fiind autoare de proză scurtă. Creațiile mele sunt deschise oricărei schimbări și surse din inspirație. Aș zice că unele din temele abordate sunt identitatea și simțul aparteneței la un loc, mai ales când este vorba de Brighton. Acesta este contextul geografic al ultimului meu volum, Pavilion. Însă secvențele sunt filtrate prin imagini din cultura populară britanică. Îmi place să experimentez cu coordonate temporale diferite sau ca unele personaje din poezie să se adreseze cititorului. Sunt deosebit de interesată de poezia narativă, de felul în care contemporanii se pot adapta acestui gen sau folosirii formei poetice tradiționale în tipare diferite.

2. Vă inspiră contemporanii?
Da și cred că a citi contemporani atât pe de-antregul, deci volumul complet, cât și parțial, în reviste, este vital pentru evoluția poeziei. Sunt editorul revistei Coffee House și cred că a citi creații noi este un privilegiu. Nu ști niciodată ce apare iar o operă cu adevărat nouă și inedită te poate mobiliza.

3. Ați putea numi câțiva autori englezi sau străini, contemporani, pe care-i considerați promițători, și de ce? Sau chiar câteva detalii care vă inspiră la ei.
Sunt mulți autori englezi, deci mi-e greu; mulți publică în reviste și sunt foarte buni. Mi-a plăcut foarte mult noul volum al lui Jeremy Reed, Piccadilly Bongo (publicat la Enitharmon), plus că apare cu un CD al lui Mark Almond, Soho Songs. Probabil ce m-a atras a fost colaborarea dintre doi artiști foarte talentați, care au lucrat pe o temă similară, plasată în zone din Londra cu o rezonanță poetică pertinentă. E extraordinar să văd poezia împletindu-se cu o altă formă culturală și cu arta vizuală. Îmi place foarte mult și poezia lui Roy Fisher, pe care l-am văzut de curând citind; m-a atras stilul laconic și concis. Cred că unul din marele avantaj ale poeziei engleze este cultura cititului în public, pentru că poți auzi poetul însuși rostind pe viu versurile care te-au atras în carte. Cititul pe viu este de asemenea un mod interesant de a auzi glasuri noi.

4. Vă este mai ușor să scrieți în vers alb sau în rimă? Care domină mai mult în poezia dumneavoastră și de ce?
Îmi plac ambele și mă întreb dacă s-ar putea scrie în vers alb dacă nu s-ar experimenta mai întâi forma clasică. Întotdeauna mi s-a părut că versul liber (sau forma mixtă, pentru că nu se poate numi vers dacă nu are o formă) ține de capacitatea poetului de a construi un ritm/o strofă, ceea ce se obție mai bine dacă autorul are ceva cunoștințe despre forma tradițională a poeziei. Dacă e să luăm un exemplu din alte forme ale artei, seamănă cu un Picasso care e atât talentat în pictura abstractă pentru că are talent și pentru compozițiile clasice. Ceea ce nu înseamnă că unii artiști care trec de la clasic la abstract devin ca Picasso sau că îi pot copia stilul, dar cred că poți încălca mai ușor regulile după ce mai întâi te conformezi lor. Eu de pildă srciu multe sonete, și după ce lucrez la poezii cu formă fixă de paisprezece versuri, faptul că încep să scriu poeme mai lungi, care-și caută singure forma, atrage după sine această ruptură. Probabil că și viceversa e valabilă, dar cu cât un poet încearcă mai multe compoziții clasice, cu atât se va putea exprima în orice altă formă încearcă. Poezia clasică e ca un fel de cutie cu unelte : cu cât folosești mai multe, cu atât devii mai priceput.
5. Credeți că a scrie poezie e de ajuns pentru un trai decent, având în vedere că autorii de poezie se implică și în proiecte adiacente?
S-ar putea să mă hazardez și să zic că puțin poeți sunt bine stabiliți financiar. Consider poezia o vocație și dacă cineva se gândește să se apuce să scrie poezei pentru bani, mai bine renunță. Totuși, versurile s-au infiltrat în spațiul public, atât în Marea Britanie cât și în lume (metrou, autobuz, se pot găsi versuri pe afișe-pamflet din spitale, instalații artistice, dau doar câteva exemple) și deci se găsesc pretutindeni, deși lumea nu-și dă seama. Poezia este o artă prost răsplătită din multe puncte de vedere dacă ne gândim că are o prezență constantă în viața cotidiană.
6. Care credeți că sunt preferințele publicului de acum (proză sau poezie)? În România, de pildă, apare des subiectul lipsei interesului pentru lectură în rândul tinerilor.
Din ce se vede pe tren, în spațul public în general, se citește mai multă proză, dar cum ziceam mai devrme, poezia este cam peste tot, de la modul de concepere al reclamelor publicitare la poezie propriu-zisă. În Mare Britanie, ca în multe alte țări, poezia are un public restrâns dar fidel. Adesea se sugerează prin intermediul mass media că poezia este noul val de stand-up comedy sau de rock and roll (poate pentru că include elemente din ambele domenii câteodată), și că va avea un număr uriaș de adepți pe viitor. Însă asemenea afirmații ignoră faptul că numărul iubitorilor de poezie rămâne cam același și tocmai cititorii fideli sunt cei care-i păstrează suflul. Putem vedea tineri citind pe stradă, avem mulți poeți tineri, deci nu cred că poezia ar fi o artă pe moarte, cu un public decrepit. Formele de artă ar trebui să profite de tinerele talente dar și de cele consacrate; tinerii poeți sunt cei care vor duce mai departe ceea ce alții prețuiesc. Mă implic în multe ateliere în școli și am văzut câțiva autori extraordiari, care citesc în public și care, sper, vor contiua să scrie.
7. Cum influențează alte activități pe care le faceți creația dumneavoastră? Și viceversa.
Citesc mult din poezia mea și organizez multe ateliere în cadrul galeriilor de artă; pictez (am avut unele lucrări expuse) deci sunt influențată de artele vizuale, atât cele contemporane cât și cele tradiționale. Pictorul Duggie Fields mă inspiră munca prin paleta sa de culori vii, prin estetica pertinentă și prin imaginile luate din curentele de modă. Cred că poezia îți influențează activitățile dacă scrii constant, chiar dacă ai impresia că activitățile și scrisul nu au nicio legătură. Adesea o activitate se poate materializă în poezie deși în momentul în care o faci ai senzația că nu are nimic poetic în ea. Mă influențează de asemenea și cultura vintage, eu purtând și colecționând haine vintage, pentru că mă gândesc la cei care obișnuiau să le poarte odată; astfel găsesc conexiuni cu trecutul, dar reușesc să rămân în prezent. Mai caut inspirație în cinematografia britanică din anii 40 și 50, sau din muzica și cultura pop.
8. Cum a început și s-a dezvoltat colaborarea cu proiectul „Poetry PRO” și cu doamna Lidia Vianu?
Proiectul a fost unul extraordinar. De la poemele separate, traduse și transmise la radio în București (și a fost fascinant să le auzi cum sună într-o altă limbă), la cele traduse pe site-ul Translation Café, ai senzația că proiectul este într-o continuă evoluție. Lidia Vianu este o prezență vitală pe scena poeziei, pentru că cei ca ea lărgesc orizontul scriitorilor și cititorilor deopotrivă, și depun un efort constant pentru astfel de manifestări ale artei.
9. Unele din poeziile dumneavoastră au fost traduse de masteranzii doamnei Vianu și publicate pe website-uri sau în reviste, volume. Ați avut colaborări similare în alte țări? Dacă da, care a fost reacția publicului, sau poate a celor care au tradus?
Creațiile mele au fost publicate în Irlanda, America, Austria, Republica Cehă, Spania, și în alte țări, dar în Romania s-a tradus pentru prima oară masiv. Am participat la lecturi în Belgia și studenții de la Universitatea din Ghent au lucrat pe poezia mea. Este interesant să vezi cum reacționează publicul. Primul meu volum, Clark Gable in Mansfield, avea multe poeme plasate în Nottinghamshire (în partea de est a Marii Britanii centrale), plus unele cuvinte în dialectul specific zonei respective, pentru că voiam ca poemele să reflecte generația bunicilor mei. E captivant să explici celor străini de mediul în care ai copilărit cuvinte și fraze care aparțin unui dialect; cu atât mai mult unei comunități străine.
10. Probabil colaborarea cu masteratul a fost un mod de promovare. Ce părere aveți despre campaniile de promovare (interviuri, concursuri, lecturi etc.)?
Orice scriitor se poate considera norocos dacă opera îi este citită. Îmi place să citesc pentru public și indiferent dacă e în fața unui grup mai mic sau mai numeros, e bine că lumea încă participă. De curând am citit din volumul meu curent, Pavillion, plasat în Brighton, celor prezenți la Zilele Sussex-ului, o sărbătoare locală. A fost minunat în fața unui grup restrâns, care era acolo pentru a savura delicatese locale. Pentru mine orice eveniment care promovează poezia, fie că are loc în școală, galerie de artă, local, bibliotecă, este esențial pentru a menține poezia vie în conștiința cititorilor. Ca lector a propriilor creații, îmi place să citesc interviuri cu alți poeți și să e un avantaj fiu informată cu privire alți scriitori din breaslă.
11. Aveți o legătură constantă cu traducătorii poeziilor dumneavoastră (indiferent de limba în care s-a tradus) sau considerați util acest lucru?
Cred că legătura dintre poet și traducător este pentru a transmite opera publicului.
12. Când aveți astfel de colaborări (cum a fost cea cu Masteratul de traduceri), selectați dumneavoastră poemele sau lăsați la latitudinea profesorului coordonator (înainte de a vă da girul)?
Am trimis un grup de poeme pentru a fi analizate, și din acela profesorul a ales. E de asemenea interesant de văzut ce se alege și la care dintre scrieri există o reacție.
13. La un moment dat, într-un curs, am tradus în grup câteva poezii scrise în engleză de o autoare română (deci din engleză în română). Autoarea era prezentă și a spus că i se pare foarte straniu să fie acolo și să comenteze alegerile pe care le facem. Cum vi s-ar părea o astfel de experiență (sau poate că deja ați participat la așa ceva)?
Orice activitate în care se discută opera unui autor în prezența lui are momente incomode, dar e fascinant să vezi cum îți citește publicul poezia și ce găsește în propria ta operă.
14. Aveți multe colaborări cu muzee și lucrați la pachete pentru vizitatorii site-urilor sau pentru viitorii poeți. Care a fost impactul acestor activități asupra tinerilor scriitori (aspiranți)?
E captivant să vezi în e fel răspund scriitorii, indiferent de vârstă, la obiecte și imagini, la exerciții alcătuite pentru ei, atât pentru a fi lucrate individual cât și în echipă. Există interes pentru rezultatul obținut urma ideilor pe care le-am avansat unor galerii sau muzee, care pot fi revelatoare pentru propria creație.
15. În afară de aceste activități, ce alte sugestii ați mai avea pentru un scriitor aspirant?
Să scrie constant, să țină un caiet cu notițe și să experimenteze cu diferite forme. E încurajator sfatul lui Beckett: „când cazi, încearcă din nou, ca să cazi mai frumos”. Arta de a scrie se perfecționează prin exercițiu. În plus, i-aș sfătui să citească oricât de mult și să încerce cât de multe forme și tehnici posibile, să simtă că au întotdeauna câte ceva nou de învățat. Apoi le-aș spune că asiste la lecturi ale altor poeți, cât de mult posibil, să asculte pe alții citind, să-și ciească propriile creații cu voce tare (lucrurile care nu sună bine, nu pot fi înlocuite cu nimic altceva).
16. Ați fost editorul revistei The Coffee House mulți ani de zile. Cât de solicitant e?
Revista încă se editează, de unsprezece ani. Legăturile pe care le stabilești se părstrează în timp. E vorba de o revistă mică și cred că cele de acest gen sunt mai ușor de controlat decât o redacție mare. Charnwood Art, cei care o publică, s-au arătat deosebit de înțelegători de-a lungul anilor cu noi și editorii au nevoie de un astfel de sprijin.
17. Având în vedere că activați în mai multe domenii, vă este mai ușor să scrieți când aveți în fața ochilor un obiect/o imagine? Sau atunci când aveți pur și simplu o idee?
Depinde de ce scriu pentru că poezia sau proza scurtă se organizează după anumite cerințe pe care nu le cunoști până ce nu începi să scrii. Câteodată, un anume obiect sau o imagine te pot duce la rezultatul așteptat, iar alteori, o idee te poate conduce la un rezultat mai convențional decât ți l-ai fi dorit.
18. Spuneți-mi despre proiectele pe care le aveți în derulare.
Lucrez la o broșură, intitluată Mytton … Dyer … Sweet Billy Gibson …, care va fi publicată în vară, la Nine Arches Press. E vorba de câteva poeme-portret (un moșier din perioada Regenței, cam “țicnit”, un trubadur din zona Cumbria, și străbunicul meu). Ultimul, legat de familie, m-a inspirat și pentru o colecție la care muncesc – Napoleon Solo Biscuits – despre experiența de a crește în anii 60-70, cu figuri reprezentative pentru acea perioadă. Vara trecută am fost sciitor-rezident la evenimentul Poetry Lives Here, la Muzeu Memorial Keats, din Hampstead, și tocmai am terminat câteva poezii despre activitatea respectivă. Unele teme care au ajuns să mă inspire reprezintă ideea de bază pentru un calup de poezii plasate în lumea interlopă a secolului al XVIII-lea, reunite sub numele The Ladies of Harris’s List. Este vorba de diverse personaje care își spun povestea pentru cititori (de exemplu o curtezană care vorbește sub forma unor vilenele, sau un proxenet care vorbete în ritmuri de muzică rap); trebuie să fac o conexiune între poezii ca să poată fi publicate individial sau în grup (primele două vor apărea în revista Critical Survey).
19. Ce părere aveți despre noile obiceiuri de lectură ale tinerilor (internet, e-readers etc.)? Având în vedere că și creația dumneavoastră circulă prin astfel de mijloace.
Pe internet se găsesc câteva site-uri de poezie foarte bune și mă bucur că poeziile mele se publică online. Totuși, având în vedere multitudinea de canale, scriitorii ar trebui să fie mai selectivi cu ce publică. Mijloacele new media nu înseamnă moartea publicațiilor printate, din punctul meu de vedere, așa cum s-a vehiculat, ci dimpotrivă, sunt un adjutant. Cred că așa va evolua cultura și mai departe. Prefer cartea în formă fizică celei online, și ca cititor a doua nu o va înlocui pe prima.
20. Credeți în “moartea” cărților tradiționale?
Nu. În calitate de scriitor, trebuie să fiu optimistă în ce privește propria cultură. Cred că volumele în format electronic, internetul și cititoii virtuali au un loc al lor, dar se găsesc destui care încă prețuiesc o carte tradițională, pentru ca acestea să se publice în continuare. Aici se poate face o legătură cu acel grup restrâns despre care am vorbit mai devreme. Din pucntul meu de vedere, se poate pune și o problemă de estetică – hârtia, textura hârtiei, diferențele vizuale. Imaginați-vă cum ar fi ca toate tablourile dintr-o galerie să aibă aceeași ramă, aceeași pânză, aceeași structură a stratului de culoare. Îmi place să apar online, dar și pe hârtie, în volum, într-o broșurică pe hârtie de proastă calitate, de pus în buzunar, într-o revistă precum Poetry Scotland. Îmi place să văd pe hârtie colaborări între scriitori și alți artiști – sub formă de vederi, semne de carte, afișe, cuvinte pictate pe pereții unei galerii. Forma printată este până la urmă o formă de artă umană, cu o textură proprie, ocazional cu greșeli sau urme de tuș. Nu mă deranjează a apărea online sau în print, dar nu le pot exclude. Sper ca ambele forme să evolueze în continuare, dar oamenii s-au luptat prea mult pentru libertatea cărților trdiționale pentru ca acum să renunțe la ele.










.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!